Biodiversitatea descrie în mod colectiv miliardele de organisme vii unice care trăiesc pe Pământ, precum și interacțiunea dintre ele. Ele reprezintă un element vital al vieților noastre, dar sunt amenințate permanent. Principalele presiuni asupra biodiversității sunt create de schimbarea folosinței terenurilor, de exploatarea directă, de schimbările climatice, de poluare și de speciile străine invazive.
Obiectivul major al studiului biodiversității este conservarea acesteia. Conservarea biodiversității este esențială nu numai pentru valoarea ei în sine, ci și deoarece ne oferă printre altele aer curat, apă proaspătă, soluri de calitate și polenizarea culturilor. Ne ajută să luptăm împotriva schimbărilor climatice și să ne adaptăm la ele, contribuind de asemenea la reducerea impactului catastrofelor naturale. Prin urmare, declinul biodiversității are consecințe majore asupra societății, economiei și sănătății oamenilor.
Atât pentru obținerea actelor de reglementare, cât și pentru acoperirea necesarului custozilor ariilor naturale protejate, ONG-urilor ce activează pentru conservarea biodiversităţii sau companiilor ce pot genera impact asupra biodiversităţii prin proiectele sau activitatea lor este necesară studierea biodiversității.
Inventarierea şi cartarea habitatelor naturale
Cartarea habitatelor naturale presupune identificarea, caracterizarea şi delimitarea spaţială a habitatelor de interes naţional (conform Doniţă şi colab, 2005, 2006), a habitatelor Natura 2000, precum şi a habitatelor favorabile speciilor de interes naţional şi comunitar.
Cartarea habitatelor presupune o serie de activități precum realizarea deplasărilor în teren, analiza imaginilor satelitare, elaborarea hărţilor de distribuţie. În urma acestora se generează date privind distribuția, acoperirea habitatului ce poate fi îmbogățită prin includerea atributelor de calitate.
Rezultatele activităților de cartare a habitatelor pot fi reprezentate de: rapoarte și studii, seturi de date geospaţiale și pot sta la baza identificării celor mai bune practici de management durabil sau de conservare.
Inventarierea speciilor și cartarea habitatelor importante pentru acestea
Cartarea habitatelor naturale presupune identificarea, caracterizarea şi delimitarea spaţială a habitatelor de interes naţional (conform Doniţă şi colab, 2005, 2006), a habitatelor Natura 2000, precum şi a habitatelor favorabile speciilor de interes naţional şi comunitar.
Cartarea habitatelor presupune o serie de activități precum realizarea deplasărilor în teren, analiza imaginilor satelitare, elaborarea hărţilor de distribuţie. În urma acestora se generează date privind distribuția, acoperirea habitatului ce poate fi îmbogățită prin includerea atributelor de calitate.
Rezultatele activităților de cartare a habitatelor pot fi reprezentate de: rapoarte și studii, seturi de date geospaţiale și pot sta la baza identificării celor mai bune practici de management durabil sau de conservare.
Studiu de evaluare a stării de conservare
Studiul de evaluare a stării de conservare a speciilor şi habitatelor din cadrul unei arii naturale protejate din cadrul reţelei Natura 2000 este reglementat de măsurile prevăzute în Directiva Habitate.
Starea de conservare a unui habitat natural reprezintă efectul unui ansamblu de factori care influențează habitatul natural și speciile sale caracteristice putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a habitatului, structura și funcțiile acestuia, precum și supraviețuirea pe termen lung a speciilor sale caracteristice pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Statutul de conservare favorabilă al unui habitat se acordă atunci când arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creștere, are structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea sa pe termen lung iar probabilitatea menținerii acestora în viitorul previzibil este mare și speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă.
Starea de conservare a unei specii înseamnă efectul unui ansamblu de factori care influențează specia respectivă, putând afecta aria de extindere naturală pe termen lung a speciei și abundența populației acesteia pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Statutul de conservare favorabilă al unei specii se acordă atunci când specia se menține și are șanse să se mențină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural, arealul natural de răspândire al speciei nu se reduce și nu există riscul să se reducă în viitor și există un habitat caracteristic destul de vast pentru ca populațiile speciei să se mențină pe termen lung.
Plan de management al ariei naturale protejate
Planul de management al unei arii naturale protejate este documentul care descrie şi evaluează situaţia prezentă a acesteia, defineşte obiectivele, precizează acţiunile de conservare necesare şi reglementează activităţile care se pot desfăşura pe teritoriul acesteia, în conformitate cu obiectivele de management.
Acesta presupune integrarea problemelor de conservare şi protecţie a naturii cu cele ale dezvoltării sociale şi economice în cadrul reţelei ecologice şi trebuie să fie un instrument de dialog între instituţiile care gestionează resursele naturale şi umane ale zonei respective.
Elaborarea Planului de management presupune parcurgerea mai multor etape: colectarea din teren a informatiilor referitoare la speciile si habitatele naturale ce fac obiectul conservarii, evaluarea starii de conservare a acestora, identificarea presiunilor si amenintarilor la adresa acestora, stabilirea masurilor de management, propunerea planului de monitorizare a speciilor si habitatelor ce fac obiectul conservarii pe durata implementarii planului.
